๑ Fluturele, o lectie de viata ๑

Fluturele din gradina bunicii

Intr-o zi intr-un cocon a aparut o mica gaura. Un om, care trecea din intamplare prin preajma, s-a oprit mai multe ore pentru a observa fluturele care se forta sa iasa prin acea gaura mica.
Dupa multe incercari se parea ca fluturele a abandonat, si gaura ramasese la fel de mica. Parea ca fluturele a facut tot ce putea si nu mai era in stare de nimic altceva.
Atunci omul a decis sa ajute fluturele: a luat un cutit si a deschis coconul. Fluturele a iesit imediat. Insa corpul fluturelui era slab si anemic, aripile sale erau putin dezvoltate si aproape ca nu se miscau.
Omul a continuat sa observe crezand ca dintr-un moment in altul aripile fluturelui se vor deschide si vor putea suporta greutatea fluturelui pentru ca acesta sa poata zbura.
Acest lucru nu s-a intamplat! Fluturele si-a trait restul vietii tarandu-se pe pamant cu corpul sau slab si cu aripile chircite.
Nu a putut zbura NICIODATA!
Ceea ce omul, prin gestul sau de bunatate si prin intentia sa de a ajuta, nu a inteles, este ca trecerea prin gaura stramta a coconului era efortul necesar pentru ca fluturele sa trimita lichidul din corpul sau catre aripile sale pentru a putea zbura. Era chinul prin care viata il punea sa treaca pentru a putea creste si pentru a se dezvolta. Uneori, efortul este exact lucrul de care avem nevoie in viata.

Daca ni s-ar permite sa ne traim viata fara a intalni obstacole, am fi limitati.

Nu am putea fi atat de puternici cum suntem.
Nu am putea zbura NICIODATA!
Am cerut putere…
Si viata mi-a dat dificultati pentru a ma face puternic.
Am cerut intelepciune…
Si viata mi-a dat probleme ca sa le rezolv.
Am cerut prosperitate…
Si viata mi-a dat un creier si muschi pentru a munci.
Am cerut sa pot sa zbor…
Si viata mi-a dat obstacole de a le depasi.
Am cerut iubire..
Si viata mi-a dat oameni pe care sa ii ajut in problemele lor.
Am cerut favoruri…
Si viata mi-a dat potential.
Nu am primit nimic din ce am cerut…
Dar am primit tot ce aveam nevoie.

Traieste-ti viata fara frica, ataca toate obstacolele si demonstreaza ca le poti surmonta!

๑ Venusian Libra – Playful Colibri ๑

Venusian Libra – Playful Colibri a fost mixata Marti, 11.05.2010 in Blue Marlin Club din Ibiza!

Enjoy the silence!

๑ Teama de singuratate ๑

E foarte ciudat, traiesc un sentiment straniu de ceva timp si am sa incep sa-l descriu cat pot de bine.

Nimeni nu doreste sa fie singur. Toata lumea doreste sa se afle in mijlocul unui grup de oameni, prieteni. Orice om apartine unui grup, fie el cultural, artistic, politic, religios si asa mai departe.

Ca si om, as dori sa fiu sprijinit 24h/zi, pentru ca nu ma pot sustine singur. Numai adevarul se sustine singur, minciuna si amagirea nu reusesc.

Cand e singur, omul incepe sa simta o senzatie ciudata, de confuzie, vecina cu nebunia.

Am vorbit cu mai multe persoane si nu este numai teama mea de singuratate. Este teama tuturor, fiindca nimeni nu este cel care este, nu este el insusi cu adevarat.

Mult timp noi am crezut ca suntem cineva, dupa care, intr-un moment de singuratate, realizam ca nu suntem deloc ceea ce credeam. Asa apare teama si asa ne putem intrebarea: Atunci cine suntem? Mai devreme sau mai tarziu sinele va incerca sa se exprime, dar are nevoie de o anumita perioada de a reusi.

Exista un interval dintre aceasta amagire si momentul revelatiei, interval de tranzitie in care omul nu mai traieste nici in amagire, dar nici nu a cunoscut realitatea. In aceasta stare de tranzitie habar n-ai cine esti. Eu am descoperit meditatie, desi pare mult prea spiritual si mistic fiindca vorbesc despre asta, dar foarte multa lume o practica si exista metode foarte bune de combatere a starilor ingrijoratoare ale omului.

Meditatie este doar un alt nume pentru singuratate, pentru tacere, pentru asteptarea revelarii realitatii. Nu permite actiunea, fiindca orice vom face, vom actiona din falsa noastra personalitate. Noi am trait ani de zile cu o personalitate care indirect ne-a fost impusa, pe care involuntar ne-am cioplit-o, dupa cea a oamenilor pe care i-am iubit, pe care i-am respectat si care nu au avut intentia sa ne faca ceva rau. Intentiile lor au fost bune, dar ei nu stiau ce fac si nici noi nu stiam cum sa le “incasam” bunatatea.

Parintii, profesorii, prietenii sunt persoanele in care ne reflectam, de la care am dobandit cate un pic sau mai mult de personalitate. Asa se explica teama cumplita care apare ori de cate ori ramanem singuri, cand tot ceea ce e fals incepe sa dispara. Realitatea nu are nevoie decat de o clipa pentru a se manifesta, inlocuind insa ani intregi de minciuna. Este esential sa-ti acorzi un interval de timp in care sa construiesti o punte intre cele doua extreme, vechiul tu si noul tu.

Am stat si m-am gandit foarte serios la acest lucru si am ajuns la concluzia ca grupul este o premisa esentiala pentru existenta sinelui fals si cum ramane singur, acesta incepe sa se dizolve, lucru care il sperie de moarte. Nu trebuie sa fim ingrijorati, fiindca ceea ce este menit sa dispara va disparea, adica ce nu face parte din tine se va pierde. Ar fi absurd sa te agati de el, fiindca nu iti apartine, iar cel care vei fi dupa aceasta desclestare a sinelui fals, vei fi cu adevarat tu, gol, dar vei fi tu si vei putea sa incepi sa iti reconstruiesti personalitatea cu mai multa grija de data aceasta.

Nimeni nu poate sa raspunda in locul nostru la intrebarea: “Cine sunt eu?”. Noi suntem singurii care putem stii acest lucru. Tehnicile de meditatie nu au alt rost decat pe acela de a distruge ceea ce este fals in noi. Din pacate nici un alt lucru nu ne poate reda realitatea, nici macar meditatia, fiindca realitatea nu poate fi oferita sau transmisa de nimic.  Realitatea ESTE pur si simplu, ea nu poate disparea.

Meditatia inseamna curajul de a sta singur si tacut. Treptat, omul incepe sa simta ceva nou, o altfel de viata, o senzatie de frumusete noua, de inteligenta noua, care nu au fost imprumutate de la altii, ci cresc din interiorul lui. Tot ce trebuie sa facem este sa nu ne fie frica de ce vom simti in timpul meditatiei. Toate aceste noi sentimente exista chiar in radacina noastra si daca nu ne sperie aparitia lor, aceasta radacina va da roade candva si vom inflori.

Toate temerile omului sunt produsele secundare ale identificarii de sine.

Un barbat iubeste o femeie si odata cu iubirea lui se naste si teama: daca il va parasi, la fel cum l-a parasit pe cel de dinainte? Exista deja un precedent, poate ca va face la fel si cu el. Teama il strange ca o gheara in zona stomacului. Barbatul este mult prea atasat. El nu intelege o realitate simpla: el a venit singur in aceasta lume, el a vrut-o pe ea. A existat si ziua de ieri, cand nu era impreuna cu aceasta femeie si s-a simtit cat se poate de bine. Ieri nu simtea nici un nod in stomac. Chiar daca maine femeia nu va mai fi alaturi de el, ce rost are sa seimta acest nod? El stie deja cum sa traiasca fara ea, de vreme ce a mai trait asa.

Mai exista si teama ca lucrurile s-ar putea schimba maine. Cineva ar putea muri, ai putea da faliment, ai putea ramane fara job. Exista mii si mii de lucruri care se pot schimba. Suntem incoltiti de o mie de temeri si nici una din ele nu este valabila. Ieri am trait aceleasi temeri, la fel de inutil, fiindca, a venit ziua de azi si nu avem nici o problema. Poate ca lucrurile s-au schimbat, dar suntem inca in viata, iar omul are o capacitate uriasa de a se adapta la orice situatie.

Teama este la fel ca intunericul. Este imposibil sa faci ceva cu acesta, la modul direct. Nu poti sa-l arunci sau sa renunti la el. Singurul mod in care poti scapa de intuneric este sa faci lumina. Intunericul nu dispare decat daca apare lumina. Daca doresti sa ai poarte de intuneric, nu ai decat sa stingi lumina; daca vrei sa scapi de el, nu ai decat sa aprinzi lumina. Cert este ca actiunea ta nu are nimic de-a face cu intunericul, ci numai cu lumina.